Rareș Teodor Pieleanu a caștigat cea de a XIII-a ediție a Vitality Open Tour, dupa ce s-a impus în fața lui Giannicola Misasi (Italia), scor 6-2, 6-1, informează sportm.ro.„Am venit după un an în care nu am avut rezultatele pe care le doream. E un sentiment foarte frumos, mai ales să câștigi acasă. Îmi place foarte mult acest turneu sponsorizat de Dr. Oetker. Vin aici de la 12 ani și mă bucur că cineva investește în turneele din România”, a declarat Rareș Pieleanu.Dublul Filippo Francesco Garbero/ Matteo Sciahbasi (Italia) a câștigat cea de a XIII-a ediție a Vitality Open Tour, dupa ce s-a impus în fața perechii Gabriele Bosio (Italia)/ Fermin Tenti (Argentina), scor 4-6, 6-1, (10-8).Peste 100 de jucători din 17 țări au concurat la cea de a XIII-a ediție a Vitality Open Tour, care s-a disputat la Tenis Club Curtea de Argeș.Jucătorii și oficialii au degustat pe parcursul competiției Pizza Ristorante și Paula Pudding de la Dr. Oetker.„Ne bucură că și anul acesta am reușit să organizăm Vitality Open Tour, acest eveniment deosebit pentru Municipiul Curtea de Argeș. A devenit deja o tradiție pentru orașul nostru acest turneu, care se află la cea de a XII-a ediție. Ne-a bucurat că la startul competiției am avut 17 țări participante și un număr impresionant de sportivi. Au fost meciuri viu disputate, deși a fost caniculă totul a ieșit foarte bine. Doresc să mulțumesc companiei Dr. Oetker care ne-a ajutat la fiecare ediție în organizarea și desfășurarea competiției”, a declarat Gheorghe Borțan, Directorul General al turneului.La acest turneu, care este dotat cu premii de 15.000 de dolari, au concurat în probele de simplu și de dublu jucători din țări, precum Italia, România, Grecia, Elveția, Argentina, Spania, Estonia, Franța, SUA, Irlanda, Canada, Bulgaria, Suedia, Ucraina, Letonia sau Serbia.Organizatorul Vitality Open Tour 2026 a fost Tenis Club Curtea de Argeş, iar partenerul oficial al turneului este Dr. Oetker Romania.Pe site-ul Turneului – https://www.astenisclub.ro/vitalityopentour, cât și în social media – pagina de Facebook Tennis Junior Stars se vor regăsi știri și informații actualizate pe toată durata desfășurării competiției.